Traducere din limba sirba si note de Dragan Stoianovici si Virgil Teodorescu

Premiul Nobel pentru Literatura 1961

La inceputul secolului al XIX-lea, un consul francez si unul austriac sint obligati sa ramina sapte ani alaturi de vizirii turci in oraselul bosniac Travnik, aflat la hotarele unui aproape muribund Imperiu Otoman. In Travnik se traieste greu daca esti strain; comunitatea de localnici – musulmani, catolici, ortodocsi, evrei si tigani – , altfel foarte divizata, e unita de un singur lucru: dispretul fata de cei din afara. Izolati intr-o apasatoare atmosfera de neincredere reciproca si istoviti de jocul fara sfirsit al intrigilor diplomatice, consulii si vizirii sint nevoiti sa traiasca si sa sufere unul linga celalalt, impinsi de capriciile politice ale tarilor care i-au trimis la marginea Europei. Scris dupa ce violentele etnice devastasera din nou, a cita oara, regiunea in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, cuprinzator istoric si cu subtilitati de psihologie care amintesc de Tolstoi, Cronica din Travnik e o saga ce, simbolic, depaseste granitele Bosniei natale a lui Andrić: potentialul de neintelegere si de conflict national, barierele ce impiedica nevoia sa capete glas, instrainarea si duplicitatea sint, ieri ca si azi, rani ale lumii intregi.

„Sapte ani, zise ginditor si taraganat Hamdibeg, sapte ani! Dar tineti minte cita zarva si tulburare s-a iscat atunci din pricina consulilor astora si din pricina acelui... Bunaparta? Bunaparta-n sus, Bunaparta-n jos. Ba ca face aia, ba ca face aialalta. Facea si dregea de nu-l mai incapea lumea; puterea lui n-avea pereche, nici seaman sub soare. Iar ghiaurii astia de pe la noi isi ridicasera capul ca spicul fara boabe. Unii se agatasera de poala frantuzului, altii de-a austriacului, altii il asteptau pe muscal. Dar, iacata, fu si trecu. S-au ridicat imparatii si l-au zdrobit pe Bunaparta. Consulii o sa-si ia talpasita din Travnik. Lumea o sa-i mai pomeneasca un an, doi. Copiii o sa se joace pe maidan de-a consulii, calarind pe nuiele de alun, si-apoi o sa-i uite si ei, ca si cum nici n-ar fi fost. Si iar o sa se-aseze lumea dupa vrerea Domnului, asa cum a fost dintotdeauna. Hamdibeg se opri, caci i se taia rasuflarea, iar ceilalti taceau, dornici sa-l auda iar glasuind, si pufaiau din lulele, inconjurati de dulcea tihna a izbinzii.”