Expunere despre metodaeste un tratat filosofic si autobiografic publicat de René Descartes in 1637, cunoscut drept sursa celebrului citat „Je pense, donc je suis” („Gandesc, deci exist”). Cartea marcheaza o cumpana in gandirea europeana; este o autobiografie intelectuala in care autorul evidentiaza diferenta dintre matematica si stiintele experimentale si masura in care fiecare om poate gasi adevarul. Bazandu-se pe propriile sale cercetari de geometrie, optica, astronomie si fiziologie, Descartes a dezvoltat metoda ipotetica care caracterizeaza stiinta moderna, iar aceasta a ajuns curand sa inlocuiasca metodele traditionale derivate de la Aristotel. Multe dintre cele mai radicale idei ale lui Descartes - cum ar fi diferenta dintre perceptiile noastre si realitatile care le determina - au fost extrem de influente in dezvoltarea filosofiei moderne.

Tratatul este impartit in sase parti: in prima se gasesc diverse consideratii referitoare la stiinte; in a doua, principalele reguli ale metodei pe care autorul a descoperit-o, in a treia, cateva reguli ale stiintei moralei, deduse din aceasta metoda; in a patra, rationamentele prin care el stabileste existenta lui Dumnezeu si a sufletului omenesc, care sunt fundamentele metafizicii sale; in a cincea, ordinea intrebarilor fizice pe care le-a investigat si, in special, explicarea batailor inimii si a unor pareri neclare referitoare la medicina, precum si diferenta dintre sufletul omului si cel al animalelor; si, in ultima, ce socoteste autorul ca trebuie cautat spre a progresa in continuare in cercetarea naturii si ce consideratii l-au determinat sa scrie.

Acesta este o editie trilingva, care include textul latin, versiunea franceza si traducerea romaneasca. Traducerea profesorului Dan Negrescu a textului latin este moderna, clara si adnotata, ideala pentru cititorii care nu sunt familiarizati cu contextul intelectual al lui Descartes. Cartea include si o postfata a academicianului Gheorghe Vladutescu, care trateaza atat aspectele istorice, cat si cele filosofice ale textului, permitand cititorului sa interpreteze aceasta lucrare in cadrul proiectului mai mare al lui Descartes.

„Nici un lucru nu este mai egal impartit intre oameni decat intelepciunea, caci fiecare socoteste ca o are intr-atat din belsug, incat nici aceia care au dorinte nesatioase, sau pe care natura nu i-a multumit vreodata in vreo alta privinta, nu obisnuiesc sa-si doreasca o minte mai buna decat cea pe care o au.

Se pare ca in aceasta problema nu trebuie crezut ca toti se inseala in egala masura, ci, mai curand, ca puterea de a judeca impartial si de a distinge adevarul de fals (pe care o numim la propriu intelepciune sau dreapta ratiune) ne-a fost innascuta egala, noua tuturor, de la natura. Si astfel diversitatea parerilor noastre nu decurge din aceea ca unii am fi fost dotati cu o mai mare putere a ratiunii decat altii, ci doar din faptul ca nu ne conducem gandirea pe aceleasi cai si nici nu tindem catre aceleasi lucruri. Caci nu e suficient sa te prevalezi de spiritul innascut2, ci meritoriu este sa te folosesti drept de el. Sufletele mai distinse sunt incapatoare atat pentru virtutile superioare, cat si pentru vicii; si, mai mult inainteaza cei care, tinand mereu calea cea dreapta, vin cu pas foarte linistit, decat cei care, adesea, ratacind, pasesc mai repede.”

René Descartes, Expunere despre metoda