"Toata noaptea spre sambata cerul Amarei fu insangerat de jocul flacarilor ce mistuiau castelul Iuga. Multimea de tarani, furioasa si galagioasa, nu se dadea deloc dusa, parca si-ar fi pierdut somnul. Chiotele unei bucurii naprasnice inabuseau trosniturile focului. In lumina rosie, oamenii viermuiau ca niste umbre fara odihna, cu glasuri aspre, harbuite, care se topeau intr-un zgomot straniu, izbucnit parca din rarunchii pamantului... Tarziu, dupa miezul noptii, coperisul cu capriorii arsi se prabusi peste tavanul etajului. Un nour urias de scantei rabufni brusc si se imprastie in vazduhul rosu, urmat de un card de flacari proaspete, desprinse din mormanul de jaratic. Din sute de piepturi porni, ca la o comanda suprema, un urlet prelung de multumire. Apoi, ca si cand numai acest semn de izbanda deplina l-ar mai fi asteptat, taranii se risipira incetul cu incetul. Doar cativa se incapatanara a ramanea de teama sa nu se mai intample ceva si ei sa lipseasca. Astfel, inspre ziua, curtea se mai linisti de oameni si focul insusi ardea mai potolit si satul, cu palpairi somnoroase.“