Un erou al timpului nostru, primul roman psihologic din literatura rusa, urmareste aventurile lui Grigori Peciorin, un ofiter de garda dintr-un regiment incartiruit in Caucaz. Stapin al propriului destin, inzestrat cu o minte patrunzatoare, o sensibilitate iesita din comun si un farmec ce l-ar putea duce departe, Peciorin isi iroseste talentele cu nechibzuinta, aruncindu-se in cele mai nebunesti si mai primejdioase aventuri, din care nu lipsesc femeile, rivalii, briganzii, contrabandistii sau duelurile. Mintea sa agera este mereu in cautarea unei noi provocari, mereu in cautarea adevarului si a intelegerii unor taine care pe multi i-ar infricosa. Plictisit de viata, orbit de vanitate, macinat de o pustietate a sufletului pe care nimic nu pare sa fie in stare s-o umple, Peciorin aluneca intr-un soi de fatalism, dindu-si seama ca setea sa nedomolita de noi experiente si placeri duce nu numai la distrugerea celor apropiati, ci si la propriul declin.
 
„Eroul Timpului Nostru, stimatii mei domni, este intr-adevar un portret, dar nu al unui singur om: este un portret alcatuit din viciile intregii noastre generatii, in deplina lor dezvoltare. Imi veti spune din nou ca omul nu poate fi asa de imoral, dar eu va voi raspunde ca, daca ati dat crezare existentei tuturor tilharilor tragici si romantici, de ce nu vreti sa credeti in realitatea lui Peciorin? Daca v-ati delectat cu creaturi cu mult mai infricosatoare si mai monstruoase, de ce atunci acest personaj, chiar daca nascocit, nu se bucura de bunavointa dumneavoastra? Oare nu din pricina ca exista in el mai mult adevar decit ati fi dorit?...” (M.I. Lermontov)
 
„Lermontov a reusit sa creeze un individ fictional ale carui aplecare romantica spre cinism, suplete de felina si ochi de vultur, singe infierbintat si ascutime rece a spiritului, tandrete si innegurare, eleganta si brutalitate, delicatete a perceptiei si pasiune brutala de a domina, cruzime si constiinta de sine au, toate la un loc, calitatea statornica de a atrage cititorii de pretutindeni si din toate timpurile.” (Vladimir Nabokov)