La 8 august 1934, în cadrul Primului Congres al Scriitorilor Sovietici, realismul socialist este proclamat metodă obligatorie în literatură. Ulterior, va fi extins în toate domeniile artistice. Potrivit acestei doctrine, opera de artă trebuie să fie realistă în formă și socialistă în conținut.

„Realismul socialist, privit ca întreg, prezintă un aspect bipolar. La un capăt se situează dimensiunea politică, aceea care calibrează mesajul ideologic, ghidează esteticul și îl subordonează pe acesta interesului său de comunicare a mesajului către mase. La celălalt capăt se află dimensiunea instituțională. Aici politicul se manifestă prin rezervarea pentru sine a controlului și conducerii organizațiilor artistice ierarhic structurate și prin monopolizarea conținutului pe care opera de artă trebuie să îl reveleze. Realismul politic nu este o creație a elitei politice în ceea ce privește datele sale estetice. Componentele sale preezistă momentului 1932. Nouă este „rețeta” melanjului. Conexarea acestor elemente este aceea care surpasează simpla lor alăturare, creând în fapt relații cu totul noi în interior, relații subordonate oricum factorului politic tutelator, în raport cu care nu poate fi identificat niciun grad de autonomie estetică”. (Augustin Ioan)