Istoria ieroglifică, lucrare satirico-politică de dimensiunile unui roman, cu personaje din lumea animală, este o alegorie cu caracter istoric și autobiografic scrisă între anii 1703-1705. Opera este împărțită în douăsprezece părți, disimulând personajele reale în chipul păsărilor și al animalelor și face prima încercare de transpunere a vocabularului științific grecesc în românește. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe și versuri care reflectă influența poeziei populare, aducând o contribuție prețioasă limbii noastre literare.

Este considerată prima încercare de roman politico-social, alegoric și autobiografic. Dimitrie Cantemir satirizează lupta pentru domnie dintre partidele boierești din Țările Române. Această luptă alegorică se reflectă printr-o dispută filosofică între două principii, simbolizate de Inorog și Corb. Corbul (Constantin Brâncoveanu), epitropul păsărilor, a dat poruncă să se înlăture Vidra (Constantin Duca) de la epitropia dobitoacelor și să se înscăuneze Struțocămila (Mihai Racoviță). În centrul acțiunii se află Inorogul, un simbol al ființei superioare aflate în opoziție cu lumea întreagă. Romanul are caracter alegoric, prin povestea despre animale, autorul ilustrează concepția lui despre existență: lumea pământească este guvernată de forme, iar zvârcolirea omului pentru a-și asigura subzistența ori lăcomia îl impiedică să vadă imaginea globală a vieții. Inorogul are control asupra labirintului lumesc, mentinând armonia. Tema Conducătorului corupt determină destrămarea lumii pe care o conduce. Cantemir imaginează un univers fantastic populat cu păsări (valahii) și patru­pede (moldovenii). Preocuparea generală se îndreaptă spre găsirea condu­cătorului potrivit. Animalele păstrătoare ale semnificațiilor din bestiariile medie­vale se adună pentru a alege un conducător, dar discuțiile deviază și vorbitorii dezbat în discursuri retorice impecabile problema apartenenței de rasă a Struțocămilei, hibrid monstruos și simbol al dezechilibrului lumii. 

Prin scrierea Istoriei ieroglifice, Dimitrie Cantemir a urmărit patru scopuri: dezvăluirea faptelor caselor domnești și boierești ale vremii, deprinderea stilului retoric, îmbogățirea limbii și a fondului gnomic românesc cu „sentenții”.

Ediția de față a Istoria ieroglifice de lui Dimitrie Cantemir este o bijuterie atât din punct de vedere al conținutului literar și istoric, cât și din punct de vedere editorial. O carte care își merită un loc de cinste pe rafturile oricărei biblioteci.

Istoria ieroglifică este un „adevărat Roman de Renard românesc”.

George Călinescu

„Istoria ieroglifică seamănă mai degrabă cu o alegorie foarte ingenioasă, animată de un uriaș duh comic și totodată benignă satiric, o scriere în același timp naivă și sofisticată, elementară și rafinată. Cea dintâi operă literară românească (în sensul modern) este în fond una alexandrină, care prelucrează în chipul cel mai savant-artificial modelul romanțurilor populare medievale, cu tot cu arsenalul lor. Este primul roman cult.”

Nicolae Manolescu

Citate din Istoria ieroglifică:

Lupul părul după vremi își schimbă, iară din firea lui nu iase.

*

Cine nu vrea să frământe, toată ziua cerne.

*

Trestia înduplecată de vifor nu se frânge.

*

Din fire muritorilor aceasta le este dată: că binele prea lesne, iară răul cu anevoie se uită.

*

Cuvântul adevărului de multe ori și peste simțire inimile domolind, pleacă urechile spre ascultare.

*

Adevărul, deși târziu, însă deșert și nedovedit a rămânea nu poate.

*

Sufletul odihnă nu poate afla până nu găsește adevărul.

*

Nici adevarul nu se pote căptuși, precum nici soarele cu tină (nu) se poate lipi.