Traducere din limba franceza si note de Alexandru Matei

Noul volum semnat de Michel Houellebecq contine eseuri pe teme de actualitate, culturale, politice sau filosofice, precum si o serie de interviuri cu Frédéric Beigbeder, Geoffroy Lejeune si altii. Volumul nu vorbeste numai despre actualitatea literara franceza a ultimilor ani, ci mai ales despre experienta unui scriitor in pandemie. Nonconformismul houellebecquian ramane la fel de provocator ca si pana acum – sau, poate, un pic mai mult.

„De la o <interventie> la alta, Houellebecq intinde un fir al Ariadnei care iti ingaduie sa-i urmaresti cursul intregii opere. Una dintre chei o reprezinta, poate, fascinatia sa pentru pozitivism si, la modul general, obsesia pentru stiinta. De aici si interesul manifestat atat pentru literatura SF, pe care o considera una dintre artele majore ale celei de-a doua jumatati a secolului XX. Daca e sa-l credem, intreaga drama a epocii noastre se joaca aici: in aceasta speranta inselata, in acest mit potrivit caruia cunoasterea ne-ar face un pic mai buni.” (Le Figaro Magazine)

„Un pic mai rau dovedeste din nou coerenta si originalitatea gandirii lui Houellebecq, profunzimea reflectiei lui estetice… Ceea ce frapeaza, privind retrospectiv, este masura in care acest cititor de Auguste Comte si de Dostoievski, inca impregnat de spiritul secolului al XIX-lea si al marilor sale panorame critice, dar lipsit de optimismul si de pasiunea care il caracterizeaza, a sfarsit prin a se ridica in fata spiritului timpului asemenea unui dig. Cand epoca devine isterica, el este lucid; acolo unde aceasta nu mai vede decat subiectivitati sacre, el nu distinge decat mase amortite; cand aceasta se entuziasmeaza sau se lamenteaza, el arunca plin de umor adevaruri care te ingheata.” (L’Incorrect)

„Ar fi la fel de fals sa spunem ca am redescoperit tragedia, moartea, finitudinea etc. De mai bine de jumatate de secol (…), avem tendinta de a ascunde moartea cat mai mult; ei bine, niciodata moartea nu a fost atat de discreta ca in ultimele saptamani. Oamenii mor de unii singuri in saloanele de spital sau in caminele de batrani, sunt imediat ingropati (sau incinerati? Incinerarea pare mai potrivita cu spiritul vremurilor), fara sa asiste nimeni, in secret. Moarte fara ca nimeni sa fie martor, victimele nu sunt decat unitati in statistica deceselor zilnice, iar angoasa se raspandeste in populatie pe masura ce totalul urca la un numar ciudat de abstract.” (Michel Houellebecq)