Intr-o lume post-pandemica, cand limbajul, sub asediul unor realitati neobisnuite, se straduieste sa numeasca angoase noi cu vorbe vechi, poeziei ii revine un rol de mediator. In lipsa constrangerilor obiectivului, ea ne fixeaza in universal cu penita delicata a metaforei si a alegoriei, mai degraba decat prin incizia precisa a denotativului.
